România trebuie să profite de oportunitățile aduse de transformarea digitală în ceea ce privește atragerea investițiilor, menținerea unei economii competitive și păstrarea locurilor de muncă specializate, cu valoare adăugată. Cu toate acestea, o transformare structurală, cum ar fi cea facilitată de tehnologiile digitale, necesită o schimbare de paradigmă cu privire la modul în care autoritățile, întreprinderile și cetățenii abordează procesele într-o abordare mai simplificată și mai eficientă, și nu numai pentru a utiliza mijloace electronice pentru procese depășite și birocratice.

În ultima perioadă, Guvernul și Parlamentul au adoptat acte legislative importante precum cloud-ul guvernamental, interoperabilitatea, actualizările eIDAS, 5G, Codul de comunicare, clarificări privind instalațiile de cercetare și dezvoltare. Odată implementate pe deplin, aceste inițiative vor reprezenta un pas major în dezvoltarea și debirocratizarea României și vor stimula investițiile. De asemenea, un instrument important pentru identificarea celor mai bune măsuri pentru tranziția digitală este dialogul  continuu cu sectorul privat, iar grupul Law and Technology organizat la nivelul Comisiei ITC a Camerei Deputaților reprezintă un model de bune practici pentru consultarea mediului de afaceri.

România se situează printre țările UE cu cea mai mare viteză și acoperire a internetului, ceea ce reprezintă un avantaj competitiv pentru țări, precum și un stimul pentru IT și pentru întregul sector economic. Fie că vorbim despre jucători din industrie sau despre nevoile gospodăriei, acoperirea de internet este o necesitate. Menținerea unui avantaj competitiv este întotdeauna mai ușoară decât recuperarea unui gol.

ASIGURAREA CONDIȚIILOR PENTRU DEZVOLTAREA SERVICIILOR DE ACCES LA INTERNET ÎN BANDĂ LARGĂ

Evoluția piețelor de retail ale serviciilor de broadband și retransmisie TV este îngrijorătoare din perspectiva gradului de concurență și, implicit, a viitoarelor consecințe asupra utilizatorilor. Ambele piețe sunt dominate de un operator cu o cotă de piață în creștere de o perioadă îndelungată de timp și care va continua să evoluze în aceeași direcție, ajungându-se într-un orizont relativ scurt de timp la o monopolizare a piețelor. Cotele de piață la care ne referim erau, la jumătatea anului 2022, de 64,5% pe piața de broadband și de 76% pe piața serviciilor de retransmisie TV prin cablu. Ambele cote de piață sunt peste ceea ce legea consideră o prezumție de poziție dominantă (sau semnificativă) pe piață și necesită aplicarea unor măsuri care să faciliteze dezvoltarea celorlalți jucători.

Numai prin asigurarea condițiilor concurențiale se vor putea furniza servicii de bună calitate și la prețuri mici utilizatorilor și se va putea îndeplini obiectivul de conectivitate pentru 2030 de 1GB pentru toate gospodăriile, asumat la nivel european prin Programul de politică privind deceniul digital[1]. În absența unor astfel de obligații și având în vedere strategia actuală a operatorului economic dominant pe piață (prețuri mai mari în zonele mai puțin competitive decât în zonele competitive), clienții vor rămâne în curând fără opțiuni.

Atingerea țintei de conectivitate mai sus menționate, dar și a celei constând în acoperirea tuturor zonelor populate cu rețele fără fir de mare viteză de ultimă generație cu o performanță cel puțin echivalentă cu 5G, presupun investiții majore din partea operatorilor. După cum se știe, cea mai mare parte din traficul transportat prin rețele este generat de un număr mic de platforme digitale de mari dimensiuni (cum ar fi: Google, Apple, Facebook, Amazon Netflix etc), iar industria telecom a propus UE impunerea unei modalități de partajare a costurilor.

Un alt subiect important pentru industria telecom constă în aplicarea corectă a dispozițiilor legale referitoare la construirea, modernizarea reabilitarea autostăzilor, drumurilor expres, drumurilor naționale și a variantelor ocolitoare (Legea nr. 159/2016). Mai precis, este important ca în aceste situații să se aloce bugete care să permită includerea în proiecte și realizarea lucrărilor pentru canalizația destinată rețelelor de comunicații electronice. Este, de asemenea, important ca tarifele pentru accesarea terenului de-a lungul drumurilor să fie stabilite împreună cu direcțiile ANCOM în acest sens.

Societatea digitală se confruntă cu schimbări majore. Pe măsură ce din ce în ce mai multe dintre activitățile noastre de zi cu zi devin electronice și digitale, volume foarte mari de date despre noi devin disponibile. Acest fenomen este agravat atât de factori tehnologici, cât și de factori comportamentali (de exemplu: utilizarea sporită a serviciilor online, cum ar fi comerțul electronic, guvernarea electronică, social media etc.). Acest lucru a fost accelerat și mai mult de pandemie.

Astăzi, multe firme își construiesc modelele de afaceri în jurul utilizării acestor date, în special pentru publicitate, oferte personalizate și interacțiuni cu clienții în timp real. Această utilizare poate genera, de asemenea, servicii care vor aduce beneficii atât persoanelor fizice, cât și societății în general.

În acest context, un cadru de confidențialitate centrat pe utilizator trebuie să se bazeze pe o înțelegere corectă a intereselor de confidențialitate ale utilizatorului. Este necesar să se ofere o experiență consecventă de confidențialitate a utilizatorilor, care să stabilească familiaritatea cu implicațiile aplicațiilor și serviciilor privind confidențialitatea, să împuternicească utilizatorul și să conducă la o mai bună gestionare a confidențialității, abordând în același timp cerințele de reglementare.

Toate tipurile de servicii digitale sunt supuse respectării Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR), care a devenit aplicabil începând cu data de 25 mai 2018. Au fost adoptate norme suplimentare în ceea ce privește guvernanța datelor (Regulamentul (UE) 2022/868 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2022 privind guvernanța europeană a datelor și de modificare a Regulamentului (UE) 2018/1724/Legea privind guvernanța datelor), serviciile digitale (Regulamentul (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind piața unică a serviciilor digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE/Legea privind serviciile digitale), piețele digitale (Regulamentul (UE) 2022/1925 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 septembrie 2022 privind piețele contestabile și echitabile în sectorul digital și de modificare a Directivelor (UE) 2019/1937 și (UE) 2020/1828 /Legea piețelor digitale) și securitatea rețelelor și a informațiilor (Directiva (UE) 2022/2555 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2022 privind măsurile pentru un nivel comun ridicat de securitate cibernetică în Uniune, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 910/2014 și a Directivei (UE) 2018/1972 și de abrogare a Directivei (UE) 2016/1148/2/CE).

În paralel, discuțiile privind finalizarea propunerii de regulament privind confidențialitatea în mediul electronic au continuat și au fost propuse noi norme pentru reglementarea soluțiilor de inteligență artificială, a Spațiului European de Sănătate și a altor aspecte legate de digital.

În mod similar cu GDPR, Regulamentul privind confidențialitatea în mediul electronic urmărește să revizuiască și să actualizeze normele de protecție a datelor în domeniul comunicațiilor electronice, indiferent dacă este un serviciu gratuit sau plătit și incluzând toate formele tradiționale și moderne de comunicare. Deși discuțiile au avut loc înainte de mai 2018 (când GDPR a devenit aplicabil), nu s-a ajuns la o rezoluție finală pe această temă.

Aceste modificări legislative au un impact semnificativ asupra tuturor companiilor care desfășoară activități în România, în special în sectoarele ITC și servicii digitale. Companiile trebuie să își adapteze treptat produsele și serviciile, precum și procesele interne, pentru a asigura conformitatea cu cerințele de reglementare. Autoritățile au oferit doar un sprijin limitat pentru aceste eforturi, în timp ce cantitatea de informații și date disponibile cu privire la modul în care autoritățile aplică normele existente este limitată.

Regulamentul privind identificarea electronică și serviciile de încredere (Regulamentul eIDAS 910/2014/CE) urmărește să crească încrederea în tranzacțiile electronice, prin furnizarea unei baze comune pentru o interacțiune electronică sigură între cetățeni, întreprinderi și autorități publice, contribuind astfel la creșterea eficienței serviciilor online din sectorul public și privat, a activităților economice electronice și a comerțului electronic în Uniune.

Regulamentul stabilește condițiile pentru recunoașterea sistemelor de identificare electronică notificate ale statelor membre, precum și normele pentru serviciile de încredere, în special pentru tranzacțiile electronice și stabilește un cadru legal pentru semnăturile, sigiliile și ștampilele electronice.

Acesta a devenit aplicabil pentru serviciile de încredere la data de 1 iulie 2016 și, în cele din urmă, a furnizat un cadru legal coerent pentru acceptarea transfrontalieră a identităților și semnăturilor electronice. Se aplică în mod direct în toate statele membre UE și nu trebuie transpus în legislația națională a statelor membre. În mod excepțional, unele aspecte trebuie definite la nivel național, cum ar fi regimul de răspundere pentru furnizorii de servicii de încredere și efectele juridice ale semnăturilor electronice simple și avansate, deoarece Regulamentul nu reglementează valabilitatea și valoarea probatorie a acestora în instanță. Prin Regulament, semnăturile electronice calificate sunt echivalente cu semnăturile de mână și au efecte juridice echivalente.

Principiul pieței interne prevede că un serviciu de încredere calificat, bazat pe un certificat calificat eliberat într-un stat membru, va fi recunoscut ca un serviciu de încredere calificat în toate celelalte state membre. Produsele și serviciile de încredere care respectă Regulamentul trebuie să fie autorizate să circule liber pe piața internă.

La nivel național, există trei proiecte de lege privind semnătura electronică, înregistrate în Parlament. Proiectele de lege au fost înregistrate de diferiți membri ai Parlamentului și au fost discutate împreună de către Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor a Camerei Deputaților (camera decizională), care a condus consultările publice la nivel de experți. În consecință, atât autoritățile publice, cât și companiile au pornit într-o cursă pentru reglementarea aspectelor lăsate de legislatorul european la discreția fiecărui stat membru.

Principalele puncte de discuție și dispută au fost legate de recunoașterea expresă a efectelor juridice pentru toate cele trei tipuri de semnături electronice, diferențiate în funcție de nivelul de încredere și de securitate și de procedurile de identificare la distanță sau bazate pe tehnologie permise pentru obținerea de semnături electronice calificate.

Pandemia de COVID-19 a afectat companiile, în general, acestea apelând la tehnologii digitale pentru a menține desfășurarea activităților. Semnarea documentelor este unul dintre cele mai recurente și importante procese în fiecare companie. Chiar și în condiții normale, întregul proces consumă mult timp, necesitând imprimare, schimb cu toți semnatarii și trimitere prin poștă. Acest lucru a devenit și mai dificil atunci când toți semnatarii au început să lucreze de la distanță și au trebuit să evite contactul fizic cât mai mult posibil. Din păcate, măsurile de digitalizare, precum recunoașterea efectelor juridice ale tuturor celor trei tipuri de semnături electronice, care ar fi facilitat procesele de zi cu zi, nu au fost încă adoptate în România.

Cel mai recent dinte proiectele de lege privind utilizarea semnăturii electronice este chiar mai restrictiv în ceea ce privește efectele juridice ale semnăturii avansate, conferindu-se efecte juridice echivalente semnăturii olografe numai semnăturii electronice avansate emise de o autoritate publică. În aceste condiții, apreciem necesară susținerea față de inițiator, cu argumente, a unei abordări mai flexibile care să faciliteze utilizarea semnăturii avansate, fără a pierde din vedere considerentele de securitate tehnică si juridică – de exemplu prin echivalarea cu semnătura olografă a semnăturii avansate emise de un prestator de servicii de încredere calificat (i.e. având în vedere cerințele la care acesta este supus conform Regulamentului (UE) nr. 910/ 2014).

În 2015, Comisia Europeană (CE) a anunțat Piața unică digitală (DSM), o politică emblematică ce urmărește eliminarea barierelor și fragmentării actuale în cadrul pieței unice, construirea unui serviciu online mai bun pentru consumatori și întreprinderi, creșterea încrederii și stimularea comerțului electronic transfrontalier. Cinci ani mai târziu, intrăm într-o nouă fază, „Deceniul digital”, în care strategia CE urmărește să facă transformarea digitală să funcționeze pentru populație și întreprinderi, în același timp contribuind la atingerea obiectivului său ca Europa să ajungă neutră din punct de vedere climatic până în 2050.

Deși se află încă în urmă, România s-a dovedit competitivă și are un mare potențial în ceea ce privește dezvoltarea comerțului electronic la nivel național și regional. Acesta a înregistrat o creștere de două cifre în ultimii ani și se așteaptă să crească cu cel puțin 30% în 2020, până la o cifră de afaceri de 5,5 miliarde euro, conform E-commerce Europe. Această creștere este posibilă deoarece piața este încă subdezvoltată. Conform Raportului de țară pe 2020 privind Indicele economiei și societății digitale (DESI), doar 29% din utilizatorii de internet români au achiziționat ceva online în ultimul an, în comparație cu media europeană de 71%. Mai mult decât atât, doar 3% din utilizatorii de internet români au vândut ceva online în ultimul an, în timp ce media europeană este 23%. Pe de altă parte, doar 11% din IMM-urile românești vând online (în comparație cu media UE de 18%) și doar 5% vând transfrontalier.

Statisticile legate de competențele digitale oferă, de asemenea, motive de îngrijorare. Cu toate că România are rezultate bune privind absolvenții TIC, ocupând locul 5 în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, cu 5,6% din totalul absolvenților, nu se poate spune același lucru despre competențele digitale ale populației generale. România ocupă penultimul loc în rândul țărilor Uniunii Europene în privința capitalului uman și poziționarea sa a stagnat în comparație cu anul precedent. Doar 31% dintre români au cel puțin competențe digitale de bază (în comparație cu media UE de 58%), 10% au competențe digitale peste cele de bază (media UE este 33%), în timp ce 18% dintre români nu au utilizat niciodată internetul (dublu față de media UE de 9%).

După întârzieri repetate, în iulie, Parlamentul a adoptat o lege inițiată de Guvern în 2016 privind cărțile de identitate electronice. Noua legislație, care a devenit Legea nr. 162/2020, prevede emiterea cărților de identitate electronice care ar permite cetățenilor români să se identifice în raport cu bazele de date electronice ale autorităților publice române, precum și ale părților terțe private.

În plus, legea prevede că documentele de identitate electronice vor cuprinde un certificat avansat de semnătură electronică eliberat de Ministerul Afacerilor Interne și vor permite, de asemenea, stocarea unui certificat calificat de semnătură electronică emis de un furnizor de servicii de încredere.

Punerea în aplicare a legii ar permite cetățenilor să beneficieze de o gamă largă de servicii electronice private, inclusiv servicii bancare, de asigurări, de telecomunicații etc. Cu toate acestea, normele de aplicare ale legii nu fac nicio referire la emiterea certificatelor calificate asociate.

De asemenea, cărțile de identitate electronice ar “deschide ușa” cetățenilor români să se autentifice și în alte state membre UE, dacă acestea sunt notificate Comisiei Europene și acceptate de aceasta, ca sistemul național românesc de identificare electronică. Mijloacele de identificare electronică recunoscute reciproc ar facilita furnizarea transfrontalieră de numeroase servicii și ar permite companiilor să își desfășoare activitatea transfrontalieră, fără a se confrunta cu multe obstacole pe care le întâmpină în prezent în interacțiunile cu autoritățile publice.

În plus, prin adoptarea Ordonanței de urgență nr. 38/2020 privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică la nivelul autorităților și instituțiilor publice, Guvernul a creat cadrul prin care autoritățile publice sunt obligate să accepte semnături electronice în relația cu contribuabilii.

În plus, Autoritate pentru Digitalizarea României (ADR) a fost destul de activă. La data de 1 septembrie 2020, ADR a anunțat semnarea unui contract în valoare de aproape 100 de milioane de lei pentru o Platformă Software Centralizată pentru Identificare Digitală – “PSCID”. Scopul este de a asigura “gateway” adecvat pentru utilizarea semnăturilor electronice în raport cu autoritățile publice. Însă, proiectul a fost lansat fără o consultare adecvată cu părțile interesate.

În octombrie 2020, ADR a lansat, o consultare publică privind o propunere de politică publică importantă referitoare la e-Guvernare. Scopul proiectului este de a dezvolta capacitatea instituțională a autorităților publice de a crea și implementa instrumente de e-Guvernare pentru cetățeni și mediul de afaceri, precum și de a asigura viziunea și direcțiile de acțiune privind e-Guvernarea.

La începutul lunii noiembrie, ADR a lansat o consultare publică referitoare la un proiect de Hotărâre de Guvern (HG) privind normele tehnice pentru procedura de identificare a unei persoane de la distanță, folosind mijloace video. Deși obiectivul constă în optimizarea eforturilor de digitalizare, proiectul prezintă probleme atât de fond, cât și de formă, în principal deoarece nu este în conformitate cu legislația actuală și nu respectă cerințele procesului legislativ.

Un aspect negativ este faptul că  cele două proiecte de legi inițiate în 2019 și care vizau crearea unui cadru național pentru punerea integrală în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă (e-IDAS) așteaptă încă decizia Camerei Deputaților. Drept rezultat, legislația națională privind utilizarea semnăturilor electronice rămâne neclară.

Cu toate acestea, chiar dacă s-a înregistrat un progres, mai trebuie luate măsuri înainte ca progresul să fie observat de cetățeni și de mediul de afaceri, precum și de autoritățile publice.

În ultimul deceniu, dezvoltarea tehnologiilor informației, a senzorilor, a volumelor mari de date și a produselor/serviciilor bazate pe informații a schimbat modul în care oamenii trăiesc în orașe. Accesul la informații, servicii și comunicare este furnizat în prezent oriunde și oricând de smartphone-uri, iar oamenii s-au adaptat la acest nou mod de viață. Acest lucru a creat un mediu urban cu o cerere tot mai mare de eficiență și resurse. Drept rezultat, administrațiile publice trebuie să ia în considerare elaborarea unor modele de gestionare a orașelor. În plus, România trebuie să elimine decalajul digital și să asigure o conectivitate gigabit și 5G puternică. 5G nu înseamnă doar îmbunătățirea calității și satisfacerea unei cereri mai mari; este, de asemenea, un atu cheie pentru ca România să fie competitivă, în special în ceea ce privește producția, orașele, transportul, autovehiculele, utilitățile, precum și serviciile medicale asociate.

Dezvoltarea orașelor inteligente și digitalizarea întreprinderilor vor sprijini tranziția verde. De exemplu, contoarele energetice inteligente permit întreprinderilor, autorităților municipale și gospodăriilor să monitorizeze, să gestioneze și să își reducă propriul consum de energie. Orașele inteligente îmbunătățesc eficiența serviciilor cu consum mare de energie, cum ar fi transportul public, rețelele de drumuri publice și iluminatul stradal. Conceperea și dezvoltarea Orașelor inteligente depinde în mare măsură de tehnologiile Internetului lucrurilor și, uneori, cele două devin sinonime. 

Orașele inteligente oferă o gamă largă de oportunități și beneficii. Câteva dintre punctele forte sunt rețelele inteligente, precum și mobilitatea mai mare, o mai bună protecție a mediului și o siguranță mai mare. Rețelele inteligente funcționează cu senzori conectați în diferite sisteme municipale pentru a ajuta orașele să devină mai eficiente printr-o mai bună gestionare a cererii și aprovizionării cu energie. Cu infrastructuri de mobilitate conectate, orașele inteligente pot gestiona fluxurile de trafic și serviciile de transport public pentru a reduce aglomerația și a sprijini mobilitatea cetățenilor.

Prin gestionarea aglomerației, orașele inteligente pot contribui, de asemenea, la îmbunătățirea calității aerului, în timp ce serviciile municipale inteligente pot gestiona poluarea mai largă prin eliminarea inteligentă a deșeurilor. În sfârșit, prin utilizarea unui sistem integrat, orașele inteligente pot îmbunătăți siguranța în trafic și pot facilita gestionarea mai largă a securității, de exemplu, prin alocarea optimă a resurselor de securitate și gestionarea traficului pentru intervenții de urgență.

Principala provocare cu care se confruntă sectorul public în a valorifica oportunitățile oferite de un „oraș inteligent” este cuantificarea impactului tehnologiilor perturbatoare. Acest lucru poate conduce la decizii de investiții dificile. Structura și cultura consiliilor municipale pot împiedica gândirea strategică privind tehnologia informației și a comunicațiilor, iar schimbările organizaționale necesare pot fi greu de implementat.

În România, până în iunie 2020, au fost puse în aplicare 594 de proiecte de orașe inteligente în 87 de orașe; aproape dublu comparativ cu începutul anului 2019. Proiectele sunt grupate în cadrul celor șase Verticale ale Orașelor Inteligente – Economie inteligentă, Mobilitate inteligentă, Mediu inteligent, Oameni inteligenți, Viață inteligentă și Guvernare inteligentă.

Principalele orașe, după numărul de proiecte planificate, în curs de desfășurare sau finalizate, sunt: Alba Iulia (106), Cluj-Napoca (54), Timișoara (26), Arad (19), Iași (19), Brașov (18), București – Sector 4 (18), Oradea (17), Sibiu (16), Piatra Neamț (15), conform Asociației Române pentru Smart City.

Printre soluțiile introduse în Alba Iulia, cel mai activ oraș în ceea ce privește inițiativele, se remarcă următoarele: Wi-Fi gratuit în zonele publice și în transportul public, gestionarea traficului, un tablou de bord de monitorizare a mediului cu măsurători comparative în zonele urbane și suburbane, notificări în timp real privind programul transportului public, iluminat inteligent, precum și o platformă de proximitate a orașului care promovează turismul, gestionarea apei în zonele îndepărtate, precum și sondaje online.

Activitatea de cercetare și dezvoltare este considerată o prioritate națională întrucât are un rol semnificativ în strategia de dezvoltare economică durabilă.

Astfel, facilitățile fiscale disponibile în România în prezent constau în acordarea unei deduceri suplimentare de 50% cheltuielilor de cercetare-dezvoltare, scutire de impozit pe venit pentru angajații care desfășoară astfel de activități, dar și posibilitatea scutirii de impozit pe profit în primii 10 ani de activitate pentru companiile care desfășoară exclusiv activități de cercetare-dezvoltare.

În ceea ce privește legislația care reglementează stimulentele fiscale pentru activitățile de cercetare-dezvoltare, aceasta a fost introdusă în România acum mai bine de 10 ani, suferind mai multe modificări de-a lungul acestei perioade.

Ultimele modificări legislative adoptate, aplicabile începând cu data de 1 ianuarie 2023, constau în reglementarea unei structuri cadru a Registrului Național al Experților, clarificarea și îmbunătățirea modalității de desfășurare a procesului de certificare prin existența unor modele cadru pentru fiecare document necesar în vederea expertizei, dar și introducerea obligativității ca marii contribuabili să certifice proiectele de cercetare-dezvoltare pentru care aplică deducerea suplimentară la calculul impozitului pe profit.